Propunerea noastră introduce un nou tip de peisaj, diferit de contextul industrial existent. Spațiul public a fost gândit ca un amfiteatru verde, care converge spre clădire și ghidează utilizatorii către intrare. Pe de altă parte, construcția îi absoarbe pe aceștia, dispersându-i prin nucleul central ce adăpostește laboratoarele și încăperile de cercetare și dezvoltare. Inovația are loc la limita dintre diferite entități, spații și utilizatori. Astfel, deși aparent rigid, nucleul central se sparge și se disipă ușor către exteriorul clădirii. Pe măsură ce ne îndepărtăm de acest nucleu, limitele dintre spații devin tot mai transparente și interacțiunile dintre utilizatori devin tot mai complexe.